
De cand suntem copii si incepem sa rationam logic si sistematic suntem infometati dupa iluzii, dupa visuri...realizabile in viitor. Ne proiectam desigur un fizic frumos, un viitor maret, plin de iubire, fara griji financiare si ne construim in mintea noastra o casa imensa cu cel putin doua etaje. Si lista visurilor noastre poate continua la nesfarsit..in functie de registrul psihic al fiecaruia.
Ajunsi adolescenti foamea de iluzii devine mai apriga, suntem foarte ocupati de ” curtea vecinului ” si incepem din nou sa ne hranim din iluziile noastre legate de viitor.
La maturitate deja avem o lista imensa de "cumparaturi" de facut si cautam cu disperare mijloacele potrivite pentru a ne indeplini scopurile. Viata noastra se scurge astfel pe diferitele trepte ale vietii..cu aceeasi foame de iluzii.
Ce ne mai ramane oare din viata asta daca incetam sa visam?
De ce oare lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat sunt pentru unii atat de simple, aproape niste nimicuri iar pentru noi par imposibile? Poate pentru ca de cele mai multe ori se intampla asa.. Dar visurile exista tocmai pentru a lupta..pana la epuizare.. sa le transformam in realitate! Nu putem renunta la iluziile noastre asa cum nu putem renunta la noi insine. Speranta moare ultima, nu-i asa?