Am descoperit intamplator o poezie scrisa de Mircea Cartarescu care m-a lasat fara cuvinte si vreau s-o impart si cu voi. Cu dedicatie speciala pentru toti romanticii care inca mai cred, mai spera sau chiar traiesc o poveste de dragoste ideala
Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.
Foarte frumoasa! Esti o romantica incurabila :)
RăspundețiȘtergereStii ce se intampla? Multi dintre noi nu apreciem lucrurile astea, cand le avem, la adevarata valoare.
RăspundețiȘtergerePoezia asta cred ca exprima dorinta majoritatii oamenilor singuri.
tocmai mi-am postat si eu acesta poezie pe fcb...e cu adevarat deosebita :)
RăspundețiȘtergere